Leapşa.

Ziua cea mai frumoasa: orice zi din vara

Cel mai mare obstacol:frica

Cea mai mare greseala:rautatea?

Radacina tuturor relelor:?!

Distractia cea mai placuta:eu, ma distrez mereu.

Cea mai mare infrangere:la volei,normal.

Cei mai buni profesori: toti, mai ales Miuseta.:x

Prima necesitate: somnul

Ceea ce te face cel mai fericit: Sao vad pe Luana din nou?!

Cel mai mare mister: visul.

Persoana cea mai periculoasa:nu e doar una.

Cel mai rau sentiment:melancolia

Cel mai bun cadou: 1?

Lucrul cel mai de valoare:multe

Sentimentul cel mai placut: iubirea

O protectie efectiva:egoismul

Cel mai bun remediu: muzica, plimbarile
Forta cea mai puternica: ?

Lucrul cel mai placut dintre toate :sa mananc ciocolata.




Leapsa se duce la minunata Zoe.

Nae.

Nu o sa uit niciodata.
Un alt inceput sacaitor de'al postarilor mele banale, dar cat de cat dragute.
As vrea sa nu se termine, sau pur si simplu sa stiu ca e un cosmar din multe altele pe care le-am avut.
Acum ceva timp am auzit ceva zvonuri ca Nae[the best volei prof.] o sa se retraga din cariera de antrenor de volei. Initial nu le-am bagat in seama, dar dupa am aflat ca-s adevarate.
In acel moment n-am spus nimic. Dupa am vazut negru in fata ochilor: am cazut in genunchi si am izbucnit in plans. Nu am putut sa ma calmez timp de 2 zile si cateva ore[ stiu, n-are importanta].
Am facut cu greu antrenamente la Steaua stiind ca eu o sa plec la alta echipa, C.S.S. 5 si nu o sa pot sa-mi petrec ultimele antrenamente la Steaua.
Mi-a fost greu sa nu le spun fetelor, si sa stau inchisa in mine mult timp, dar... intr-o zi au aflat si ele.
Unele au trecut peste moment, altele nu.
Dupa am facut o asa zisa 'petrecere' in cinstea lui Nae si incet,incet am inceput sa ne obisnuim.
Nae.



Uneori cand imi aduc aminte, lacrimi mi se preling pe obraz umezidu-l si lasand in urma un gol ce nu va putea fi astupat niciodata!
I love you.

Ploaie.

Dimineata. Poate doar pentru mine, desi nu cred. Ora 7:07. Nu ma simteam bine, nu eram "colorata", ca in fiecare dimineata. Apoi am realizat de ce.
Norii cenusii acopereau cerul si-l faceau greoi, ca si cum te-ar apasa. Nu trece mult si ploaia incepe, dar nu orice ploaie. O furtuna cu lumini frumoase ce lumineaza cerul, dar nu pentru mult timp. Doar o fractiune de secunda si locul este cedat unui zgomot asurzitor, ce te misca din loc.
Rafalele de vant vin rand, pe rand si rup frunzele copacilor, acestea fiind purtate mai departe, pana intr-un anumit loc , in care fara putere cedeaza, cazand late pe pamantul umed si plin de picaturi adunate la un loc.
Da, asa e, poate mai tarziu,mult mai tarziu soarele isi va recapata fortele si va prinde curaj, pentru ca norii sa faca plecaciuni in fata lui si sa-i lase loc pe cerul albastru si senin.

Volei.

Imi aduc aminte de primele zile de antrenamnet, de acum 2 ani.

Era iarna, era frig si ploua. Imi doream sa merg la un sport... nu stiu la ce. Si asa am ajuns la volei.
Cand am intrat in vestiar pentru a ma schimba m-am speriat. Toate fetele erau mari, inalte si vorbeau foarte repede. Ma priveau foarte urat, parca vedeam cum in ochii lor e scris:
" Ce cauta si piticania asta mica si urata aici?!"
Poate ma inselam, dar ceva imi spunea ca nu. In fine, am inceput sa ma schimb. O fata a inceput sa-mi arunce hainele pe jos si sa tipe la mine, spunandu-mi sa-mi dau lucrurile de acolo fiind ca e locul ei. Mi-am lucrurile incet, putin speriata si cu mici lacrimi in loc. Ma gandeam daca o sa-mi dea cu mingea in cap, dar nuu!
Primul meu antrenamnet a fost "FORTA"!
D-n prof. i-a spus unei fete dragute cu parul blond sa ma ia langa ea si sa-mi arate ce trebuie sa fac. Cand am auzit am ramas umpic socata, ma gandeam daca si ea o sa tipe la mine...M-am aporpiat de ea si am facut cuostinta , ea fiind o fire foarte deschisa, numele ei era " Gloria". Ea mi-a aratat tot ce aveam de facut si a avut grija de mine. Desi la a 3a serie de forta d-n prof. a spus sa stau pe banca.
Antrenamentul meu s-a incheiat, iar acum iar trebuia sa intru in vestiar, frica cupranzandu-ma din nou.
Trebuia sa iau nr de telefon ale fetelor...Nu stiam cum sa reactionez, cum sa vorbesc cu ele. Asa ca m-am blocat pnetru cateva secunde, apoi am prins forta si am intrebat-o pe cea mai inalta fata, uitandu-ma la ea foarte mirata:
" Buna numele meu este Teodora, dar poti sa-mi spui Teo... Ai vrea sa-mi dai si mie nr. tau de telefon?!"
Ea mi-a zambit, prezentandu-se:
" Da sigur mi-a spus nr. ei de telefon si a spus ca o cheama Andreea Matei."
ASa am prins forta sa le intrrb pe toate... ma rog, aproape pe toate.
Pentru ca la mine a venit o fata pe nume Louie, mi-a luat caietul din mana si si-a scris nr ei de telefon , apoi mi l-a dat si si-a vazut de treaba.
Parea foarte rautacioasa si respingatoare, imi parea ca nu ma suporta si ca dorea sa plec cat mai repede.
M-am scimbat si am iesit din vestiar luandu-mi la revedere, dar nimeni nu mi-a spus "pa".



Dupa primul antrenament am foast foarte obosita, dar cu timpul m-am obisnuit.



In vara din acel an, am mers in cantonamnet, la Ranca.
Am stat cu Andra in camera, nepoata lui domn profesor.A fost foarte amuzant.
Intr-o zi cand eram pe munte si faceam exercitii Luoie a intrast in vorba cu mine, asa am inceput s-o cunosc!
Cand am plecat din cantonamnet am devenit " pitica" ei, pentru ca fiecare fata mare avea grija de una mai mica.
Cand am ajuns acasa am realzat cum oamnenii se pot schimbaaa.
Cine ar fi crezut ca cea mai aspra persoana, era defapt cea mai buna si draguta fata?

Cutremur

Viata mea s-a schimbat brusc!


Era linistita si citeam pe scau, cand am auzit un zgomot, un trantit de usi si o voce a memei spunand " Cutremurrr!". simteam cum scaunul se misca, si incet-incet se ridica de la pamant.
Simteam o vibratie puternica, un gol in stomac si... cum respiratia mi se oprise!
A fost primul cutremur pe care l-am simtit, m-am sperit si am simtit ca nu se mai opreste desi de lume a fost simtit doar 5 secunde, el a durat 5 minute.
Mama si tata m-au scos afara si am inceput sa ne plimbam pe strada. La inceput era pustie, apoi lumea cu copii lor mici sau mari ieseau din blocuri speriati de cutremur, vorbind la telefon cu rudele, prietenii si cunostintele lor.
Ma uitam in jur si nu intelegeam, totul era in ceata... vocile se amestecau si lumea prindea forme ciudate: alungite sau turtite, mari sau mici, strambe sau drepte.
Telefonul imi suna in continuu, dar eu nu raspundeau... parintii ma intrebau ce-am patit, dar eu nu le raspundeam!
Deodata aud un latrat subtire si niste gheare zgarind asfaltul, era acel clan mic de caini, al meu... claunul " Veselie".
Toti au sarit pe mine si m-au darmat la pamant au inceput sa ma linga si incet, incet am inceput sa-mi revim, vedeam din nou, auzeam si ... puteam respira normal!
Am ajuns acasa si am spus:
" Asta trebuie scris pe blog"




teo-dora-teo

Muzica

De multe ori cand trec pe strada aud acea poluarea fonica pe care unii o numesc "MUZICA", acele voci asurzitoare, ragusite si subtiri, care fredoneaza niste cuvinte: repede, cu rima si cu un sens IDIOT... manele!
Nu suport lumea care asculta muzica la maxim pe strada, si in acest fel ne obliga si pe noi sa o ascultam, chiar daca o detestam.
Romania e o tara ce se duce de rapa pe zi ce trece. Mereu vad o femeie cu 5 copii si cu 10 fuste suprapuse cu niste bani de aur la brau si cu un sot cu euroi la gat, dar asta nu e tot, acestia asculta MANELELE, la maxim fara se le pese de cei din jurul lor si au 10 palate pe fiecare taram din lumea-n treaga.
Sincer, daca toata lumea ar fi cai ei pe strada ai asculta ceva in genul "MANELOPOLULAROCKPOPSIMFONIC".
Deaceea eu si prieteni mei necocalari... ascultam rock in castile de la MP4.
Rock:
O muzica zgomotasa, neiteleasa de unii si iubita de altii, cu un zgomot asurzitor de chitara si o voce groasa ce fredoneaza versuri cu INTELES.

Da si n-am idei!

Cruzime

Totul incepe intr-o zi calduroasa de iarna....
Iesisem de la scoala, eram vesele: eu si inca cateva. Pe drum am vazut o mica catelusa, foarte slaba cu puii sai. I-am vazut pe toti, i-am mangaiat si mie mi-a placut de un cutzu negru si pufos... am stat, m-am gandit si l-am numit Robitza, fiind ca era o fata.

A doua zi am mers din nou la catelusi, dar Robitza nu mai era. M-am speriat. Si am inceput sa o caut cu colegii mei, nu am gasit-o!
Dar, dupa un timp ne-am intors la culcusul catelusilor...
Am ramas socati!
Doi adolescenti de vreo 20 de ani luau cateii de gat ii ridicau si ii strangeau, fara pic de mila.
Teo ( eu) fiind o persoana dura la prima vedera, dar foarte sensibila am tipat la ei, dar ei nu s-au oprit.
Au inceput sa rada cu rasul lor malefic si diavolesc!


Nu am mai vazut-o pe Robitza mult timp. Dar tocmai cand ramasesem fara speranta am vazut-o la televisor fiind adoptata.
Zambetul ce-mi diparuse, se intorcea la loc.

De atunci, nu i-am mai vazut pe acei doi adolescenti, dar sunt sigura ca vor fi rasplatiti!



Fapt real.
O postare de caca.

Si ce daca?

A trecut o zi. Au trecut doua zile. Si tu stai, stai si te gandesti si la a 3 a zi. De ce ? Nici tu nu sti. Stai si ai emotii pentru... ei bine pentru NIMIC!
Te dai jos din patul tau moale si cald si... si te duci si de uiti pe fereastra. Si uitandu-te asa in zarea cea albastra, prin geamul prafuit si ros de timp ... vezi ceva. Iesi din casa, sa te uiti mai bine. Dar ce e?
E un trandafir rosu si mare, cu pitina zapada rece pe petalele sale fine, mici si catifelate. Il miangai, ii vorbesti, il admiri. TE duci in casa, faci ceva... apoi iesi subit cu o foarfeca ruginita in mana. Tai tulpina verde a florii, apoi o iei in mana. Tepii iti strabat usor pielea finuta. Pe mainile tale apare un strop de sange rosu. La fel ca si floarea trandafirului... Un rosu inchis si rece.
Pui floarea jos, incet , apoi te stergi de sange pe bluza alba patand-o. NU-ti pasa. Iei trandafirul din nou si il duci in casa.
Il pui intr-o faza, pe care o pui pe masa. Din greseala darami. Aceasta cade incet pe podea. Se sparge. MIci cioburi sar din ea, trandafirul dispare!
Te uiti, nu intelegi. Ca la inceput!

Tablou de Teo

Vad acolo un copil in zare ... Cine e? Sunt eu intr-o oglinda veche si prafuita, cu o mica panza de paianjen pe ea , in coltul din stanga-jos.
Eram la bunica. Asa a inceput povestea. Ma strambam in oglinda: scoteam limba, imi miscam ochii si dansam samba-runba(copil ciudat).
Deodata m-am oprit. M-am uitat un pic. Am stat si am spus:
" Uite cum arat: sunt o fiinta oare care, inalta, foarte slaba, ciudata, cu o figura oarecare, cu niste buze mari si roz, cu un nas mic si alungit si cu ochi caprui-verzui."
Am stat si mi-am facut descrierea... morala.
" Sunt eu: scriu mult repede, gros si aiurea, gandesc pozitiv, am chef de viata, zambesc, rad si fac oameni sa rada pana le iese iaurtul pe nas."
Am mai stat , m-am mai gandit... m-am dus in camera am luat cateva foi. Si am inceput sa scriu pe colile umpic galbui, vechi si rupte. Aveam in cap sa scriu o carte intitulata "Totul e frumos in spate , mai putin in fata". Am inceput sa scriu...
" Si uite asa ce a fost a fost si nu se va mai intoarce. FRumusetea nu e un fel de caracterizare. E un lucru mai aparte. Aparentele inseala..." si asa mai departe.
Scriam cuvinte la intamplare, tot ce-mi venea in minte. Ciudateniile si ideile de monemt erau scrise in acea mica carte. Scrisul era urat si mare si negru, foile erau roase de timp, iar textul nu avea sens. Ce rost ar mai fi avut sa scriu?! Dar am continuat! ....
Apoi am incheiat:
" Deci in concluzie trebuie sa ne bucuram de viata , sa celebram fiecare moment si sa nu ne pese de trecut sau de viitor! Trebuie sa ne pese de prezen!"
Asa... dupa ma strigat bunica. O femeie in varsta de vreo 70 , mica de statura, iubitoare si simpatica. Pentru dansa nu a contat nici odata varsta. Ea si-a trait viata!
MI-am dat seama ca au trecut 2 zile.Fara sa mananc, doar sa beau apa clocita dintr-o sticla veche din plastic.


Aceste lucruri imi amintesc de motto-ul blogu-lui:

" Celebrate life's moments!"

Unspe.

S-a trezit. S-a ridicat din pat. S-a uitat pe geam, l-a dechis si a tipat:
"Azi e ziua meaaaa...!"
Pe acea strada pustie din fata blocului era doar o batranica de 60-70 de ani, imbracata cu niste haine rupte si murdare... care nu avea nici un zambet pe fata. Saracia si varsta o cuprinsera, dar cu toate astea cand a auzit ca acea fata a tipat si-a intors capul, a vazut-o si deodata fata i s-a luminat, aparandu-i un zambet maret pe aceasta.
In aceste cateva clipe fata carui zi era azi s-a dus , s-a spalat pe fata si pe dinti, apoi a mancat, s-a schimbat si GATA!
In cateva momente toate telefoanele din casa au inceput sa sune...
Iar fata de unspe ani era in extaz!
Mesaje verbale sau scrise cu textul: " La multi ani! " erau afisate peste tot!
Apoi si-a pus ruxacul in spate si a plecat la scoala.
Pe drum si-a dat seama ca a uitat ceva.Mp4-ul ei negru cu verde.S-a dus, l-a luat si a plecat din nou.
Si-a bagat castile in urechi si a inceput sa danseze ...Ta-na-na-na!!!!
" FRumos"... isi spuse cand in fata ii sari un catelus mic, alb , curat , care arata ca un ghem mare de blana cu mult, mult sclipici pe el. Fata miluasa se apleca incet si-l mangaie pe catelusul numit Max... Apoi pleca din nou spre scoala.
Deodata o voce subtire si melodioasa o strigaaa:
"Teooo...Stai"
Fata se uita in spate ...era Andrei. Un coleg sacaitor , dar de treaba. L-a asteptat si cand a ajuns langa ea i-a spus " la multi ani" , iar apoi au plecat. Fata a continuat sa danseze si sa cante, fara a-i pasa ca lumea de pe strada se uita la ea. Bomboanele din punga se miscau in cutia lor mov, marca Milka.
Apoi a ajuns. Copii au sarit pe ea si i-au urat " La multi ani"...din nou. Rux desigur nu a uitat sa o intrebe pe copila de 11 ani de bomboane, i-a smuls punga din mana s-a uitat si a spus:
"Mdea, neinteresant! "
Deodata clopotelul a inceput sa sune de intrare. A intrat in clasa si si-a servit colegii si profesorii cu bomboanele dulci, cu lapte si cacao....

Intr-un final orele s-au terminat. Am ajuns acasa ... si acolo pe masa , era un tort mare de ciocolataaa!

Unspe.

Vacanta!

Si intr-un final a venit vacanta. NIci odata un stiu cum sa incep.
Picaturile mici de ploaie bateau in geam. In clasa era liniste, dar ceva ne nelinistea...Era ceasul care facea in continuu tic-tac, toata lumea se uita la el in timp ce d-n diriginta ne ura "Vacanta placuta!". Nime nu-i dadea atentie, toata lumea era prea preocupata.
Deodata se aude un zgomot melodios, dar asurzitor. Toata lumea sta calma, nimeni nu se mista...2 -3 secunde... Deodata o ploaie ca caiete , pixuri si creiane cadea de sus.
Toti saream in sus de bucurie... Eram in extaz. Nu stiam ce se intampla cu noi, nimeni nu spunea nimic, dar cu totii eram fericiti. Deodata cineva dintr-un colt intunacat si mic al clasei spune:
" Vacantaaaaa! " .
Apoi a inceput harmalaia... toata lumea se impingea, tipa si vorbea ce o sa faca in vacanta sau altele. Oricum ce e de stiut e ca nimanui nu-i pasa decat de timpul liber pe care urma sa-l aiba( vacantaaaaa )!
Visul ni se implinise... Scrisul cel mare si mult de pe tabla alba si stralucitoare se sterse intr-un final... lumina a fost stinsa, geamurile inchise, draperiile trase si... usa INCUIATA pentru o saptamana!

Zi după zi,picătură după picătură...

Mereu mi-a placut ploaia...cum picăturile imi ating pielea şi-mi dau o senzaţie de plutire, cum apa des sub picioare simt ca mă ridică,iar când mă uit spre cer apa ce vine cu viteză de sus şi vrea să ajungă pe pământ pentru a-l stropii.
Atunci când bate vântul şi apa iţi vine in faţă stropindu-te,când sar in bălţi şi apa sare in toate direcţile şi când tu mergi liniştit pe drumul tău pe trotuar, iar langa tine , pe stradă este o mare baltă prin are tot trec maşini cu viteză şi te undă din cap până in picioare.
Lucruri marunte... dar minunate.
Ziele fără soare,cu nori,ceţoase şi ploioase sunt PERFECTE !

Lauda...

NIci o data nu mi+a placut să vorbesc despre mine,mai mult de atât să mă şi laud.
Dacă te lauzi faci un păcat si eşti un mare fiţos!
Dar mi+a placut in schimb să mă laude cineva...să spuna că sunt draguţă, talentată, simpatică...etc...etc.
Mereu mi+am dorit să fiu cea mai bună...şi nimeni să nu fie peste mine(asta-i firea mea şi nu mă pot schimba).
Deaceea sunt uneori geloasă, invidiuasă şi fiţoasă.
Nu ma interesat nici o data ce cred ceilalţi despre mine...pur şi simplu mereu mi+am vayut de viaţa mea!
Ştiu pare aiurea...dar da!
Am un defect foarte mare...sau o calitate...:
Spun omului verde-n faţă!

De aceea unii ma cred cea mai fiţoasa , dar se înşeală!

Spun aceste lucruri cu un scop. Şi nu-mi pasa cine le citeşte şi cine nu!

Am fost,suntem,vom fi!

Aici noi ne-am nascut, aici noi am copilarit, aici noi vom trai, muri.Aici este totul!
Stiu, stiu ca ma repet si nu-mi pasa.
Asta sunt eu, o nepasatore.


Chiar daca aici este oribil, aici ne este locul natal. Am spus primul cuvant (tata in cazul meu), aici am invatat sa merg, aici am invatat TOT!


Noi toti spunem ca este un loc mizerabil, odios, oribil.Poate sunt doar aberatiile unui copil de 11 ani, dar NU!

Asta- lumea in care traim.Cu suisuri si coborasuri,cu placeri si neplaceri,cu dulce si amar,cu acru si sarat!



Asta esta viata.
90% din ceea ce facem nu ne place,iar nu mai 10% facem ceea ce ne place.
radem si ne bucuram,plangem si ne intrastam.


Acestea nu sunt baliverne,vorbe spuse in vant,sunt reale...sunt din viata.Sunt spuse cu un scop!

Lumea e cruda...rea...dura...fata mila!
Acestei lumi nu-i pasa de tine...tu esti un nimic...esti un purice pe langa un elefant...nu esti nici ma car un soarece...Asta esti...si din pacate...toti suntem asa.Niste nimicuri!


Stiu ca nimeni nu citeste atat...dar asta este explicatia nesfarsita...fara oprire!

Greşeală.

Oamenii se nasc, trăiesc, se îndrăgostesc şi mor. Animalele la fel.
Toţi ne hrănim... toţi respirăm... toţi desfăşurăm activităţi... toţi respirăm!!!
Cruzimea din oameni este de neiertat: ei omoară animalele pentru a se hrăni... pentru aş-i face haine de piele şi blană! De ce nu putem fi toţi vegetarieni? De ce nu putem să fim toţi blânzi cu bietele fiinţe? De ce?
Pentru că aşa e omul. Se gandeşte mereu numai şi numai la el. Este zgârcit, invidios, fiţos, nesimţit, pesimist şi fără suflet.
Nu ar face un bine nimanui, dacă nu i-ar ieşi şi lui ceva!
Nu ar ridica un deget nici pentru cel mai bun prieten al lui, nici pentru familia sa.
Nu s-ar simţi pentru NIMIC!
El mereu vrea numai bani, avere, faimă şi glorie! De ce?
Nu pentru că aşa a fost lăsat pe pământ, ci pentru că aşa vrea el... aşa e firea lui şi aşa doreşte. Dacă ar fi mai milos, mai respectuos, mai bun şi mai iertător cu celelalte fiinţe, viaţa pe pământ ar fi un loc mai bun.
Mai sigur!

Dar acest lucru nu se va întâmpla niciodată!

Zgomot.

O avalanşă de idei în capul meu... dar fără rost. Zgomotul infernal de afară îţi strică ideile proaspete, naturale. Te întrebi: de ce?... dar nu găseşti un răspuns potrivit.
De ce noi nu trăim ca ceilalţi?!
Noi trăim la oraş, în poluare şi mizerie. Nici în parcuri nu poţi să te aşezi în iarba verde, moale cu o prospeţime desăvârşită.
NU poţi sta sub o cascadă şi apa să-ţi curgă în cap, ca o ploaie din cristale... nu poti înota pe la fundul oceanului alături de caii de mare multicolori şi de meduzele transparente cu pete mov.
Un fluture nu poate veni pe mâna ta şi să-ţi şoptească la ureche... cât de minunată e viaţa!

Aceste lucruri le vezi, le auzi doar în poveşti sau în visele tale măreţe.
Ţi-ai dori să fie reale... dar nuuu!... noi primim în schimb doar poluare...(gaze... substante toxice... etc.), vânătorea... şi tot ce e mai rau.

Ne-am dori să ne mutăm, să plecăm... din Bucuresti, din Romania.

Am vrea să trăim altfel.

Sa fim altfel... să nu mai suferim atâta!

Eu.

Sunt mereu sigură pe mine. Scriu mult, gros şi aiurea în tramvai. Nu-mi pasă de ceilalţi. Îmi văd interesul propriu!
Predomină defectele.

Am imagimaţie, idei, putere, fiţe... şi simţul umorului!
Mereu sunt prea ocupată pentru mine, mereu dau importanţă altei fiinţe decât mine.

Dar asta sunt eu şi-mi place.




Va iubesc pe toţi şi gata! Hug.